viata e in alta parte

Kundera e de-a dreptul diabolic, adica iti deranjeaza existenta  cand ti-e lumea mai draga, sau cand astepti un autobus vreo sapte ore intr-o autogara unde prin fata ochilor ti se afiseaza tot la fiecare doua minute fete noi, si unde auzi tot la a doua persoana o alta limba decat engleza. Si ai doua optiuni: fie sa te cufunzi in lumea lui Kundera, fie sa privesti. Si exista mai multe moduri de a privi, si daca esti in situatia data mai sus, cel mai probabil vei vedea oameni butonandu-si smartphone-urile de zori, fie mimand cititul pe un kindle. Asa ca in situatia asta, tot ceea ce poti face este te cufunzi in lumea lui Kundera, pentru ca oricum “viata e in alta parte”, nicidecum vazuta prin prisma celor care perinda prin fata ta, parca nederanjati de nimic. Oare de aceea mi-a fost atat de nesuferit in acel moment Kundera?

Pentru ca doar el putea sa spuna ca de fiecare data cand vei pleca de acasa vei simti mereu o privire dezaprobatoare care te va striga sa vii inapoi! Si care mai apoi spune ca desi vei fi departe, tot vei simti atingerea zgarzii pe ceafa ta?

Si ce vrea? Doar sa nu rupi lesa, pe cat posibil, da poti sa pleci, poti sa te zbati, dar atata timp cat nu rupi lesa, atat timp cat nu parasesti totul pentru o alta viata,  totul pare sub control. Trebuie sa recunosc ca in acest roman ni se asterne in fata o teorie care necesita prea multe argumente pentru a fi contestata intr-un fel sau altul. Si anume faptul ca abia atunci cand ai curajul sa lasi in urma tot ceea ce te tine legat de viata ta de pana atunci, poti sa devii liber, cu toate ca simpla respingere a unei anumite forme de autoriate nu te face neaparat mai liber, ci doar nascandu-te nestiind din cine, ca “un ou aruncat in padure”. Si astfel dupa 7 ore de asteptare intr-o autogara, iti dai seama ca poate viata ti se desfasoara tocmai acolo unde nu esti pana la urma, si ca tot asteptand sa inceapa, de fapt ea trece intr-o cu totul alta parte iar in final te intrebi oare care o fi diferenta intre ‘viata cronologica’ si ‘existenta’ in sine. 

Ghidul ipocritilor

Cu siguranta tot ne lipsea un “ghid al ipocritilor” ca sa-i mai recunoastem pe cei care trec netulburati printre noi cu toate atributele lor ipocritice, pe care nu se oboseste nimeni sa le semnaleze eventual.

Peter Demeny s-a gandit totusi sa le faca un profil psihologic, un profil in care s-ar putea sa ne regasim cu totii macar o data in viata.

Sotul/sotia ipocrita

“din cele spuse pana acum e limpede ca un ipocrit nu stie sa se indragosteasca si nici sa iubeasca” pentru ca ‘indragostirea’ necesita macar credinta ca nimic nu este mai important decat persoana spre care vezi doamne te ademeneste. Adevarat? Nu stiu ce spun statisticile dar ipocritul se ascunde lejer sub masca ipocriziei. Oricum sotul/sotia ipocrit/a isi va juca rolul pana la capat.

Copilul ipocrit

Capitolul acesta mi-a placut cel mai mult  pentru ca “orice copil inteligent isi da seama, la circa trei ani, care este rolul pe care jucandu-l, va putea evolua in lume”. Daca esti fetita, cu atat mai mult, privirea inocenta si naivitatea absoluta iti va deschide multe usi si inimi. Citind ma gandeam daca am jucat vreodata rolul acesta..fireste ca am facut-o si m-am bucurat de avantajele pe care le-a presupus la un moment dat. Am fost copilul model, ascultatorul absolut, vesnicul nevinovat.  Acum, privind lucrurile dintr-o alta perspectiva, mi-am dat seama ca imi plac la nebunie copiii zburdalnici, cuminti sau mai putin cuminti, strengari, dar si isteti, nu neaparat natafletii care se ascund sub masca copilului cuminte. 

Parintele ipocrit

Nu cred ca mi-am regasit parintii in acest capitol, ceea ce m-a bucurat oarecum, desi tata a avut niste porniri de ipocrizie cand incepea sa se laude cu meritele copilelor, eu una m-am scandalizat oarecum  si de atunci ‘tacere’.

Amantul/amantul ipocrit(a)

Deci daca ipocritul nu se poate indragosti si joaca rolul de sot, ce se intampla atunci cu amantul (a) ipocrit (a)? Cert este ca amantul (a) ipocrita va repeata constant “nu am iubit  pe nimeni, in viata mea”. Esti sigur (a) ca nu ai auzit ceva similar pana acum? Pentru ca este deja un loc comun, si este de-a dreptul alergic sa o auzi. Si daca mai auzi “nimeni nu este mai frumoasa ca tine, plus nenumarate ‘te iubesc’, atunci e clar, si “ea” va crede ca “el”, tata a “n” copii, si casatorit de ceva vreme o iubeste numai pe ea. Ipocritul promite fara menajamente, doar ca momentul in care isi va parasi sotia nu mai vine niciodata. Fireste, nicio problema, pentru ca promisiunile netinute nu reprezinta neaparat vreo temere pentru ‘ipocrit’.  Oricum ipocritul nu sfarseste prin a se indragosti de victimele lui, doar nu o fi Julien Sorel din “Rosu si negru”. Si nici noi suntem “Alba ca Zapada”, let’s face it..

Restul capitolelor…fratele/sora ipocrita, prietenul ipocrit (a)…nu mi se aplica neaparat pentru ca nu cred in conceptul de “cel (cea) mai bun (a) prieten (a) sau ce mai bun (a) frate/sora. Conform aparentelor, aceste persoane sunt langa tine doar atunci cand au nevoie, dar “ce sa facem? Asa e viata!”

Cat despre restul, ..ruda ipocrita, vecinul ipocrit, colegul (a) ipocrit (a), socrul (a), ginerele (nora) etc….sunt destui, pe gustul tuturor cred, deloc pe cale de disparitie, asa cum am crede initial. Dar oricum cu totii suntem ipocriti intr-o situatie sau alta, fie ca o facem intentionat sau nu, linistiti, suntem oricand gata sa ne punem masca de ipocriti si ne purtam ca si cum “nu ar exista nici urma de sinceritate, credibilitate sau consecventa.”

Sinceritate? Da e primul lucru pe care l-am observat in aceasta carte, fireste nu ne vom regasi in fiecare dintre situatiile prezentate, dar cel putin intr-una fiecare isi gaseste o trasatura de care poate nu este foarte mandru,  ipocritii sunt rareori demascati totusi. 

Consecventa? Fireste, ipocritii sunt destul de consecventi, in ceea ce priveste ipocrizia, rareori o schimbare neasteptata ii loveste. 

Credibilitate? Credulii pot incerca, dar s-ar putea sa ramana cam dezamagiti pentru ca ipocritii isi duc in continuare veacul printre noi.