Cum să uiți o femeie (Dan Lungu, 2009)

De ce pare atât de greu să uiți o femeie care dispare așa cum a venit: pe neașteptate?

De ce absența îl face pe om să conștientizeze la un alt nivel pierderea unei persoane?

Romanul lui Dan Lungu este o încercare de a merge mai departe singur, este vorba de resemnarea pe care Andi încearcă să o găsească cu orice preț după ce, într-o zi, vine de la muncă și găsește apartamentul gol.

Ce se întâmplă mai încolo este doar încercarea lui Andi de a depăși situația. La început pare totul foarte simplu, dar abia după plecarea Margăi constată următoarele:

„Din când în când, trăgeam din țigară. Fereastra era inchisă, dar nu găseam puterea să mă ridic. Aveam o mulțime de cunoștințe, dar prieteni din ce în ce mai puțini. Relația cu o femeie te izolează pe nesimțite. Lumea cuplului, egoistă, suficientă sieși, te inchide ca într-un ou. Pasiunea, micile bucurii și obiceiurile construite în doi constituie hrana preferată. Când oul se sparge, privești în jur și clipești des din ochi. Ca și când ai fi fost într-o călătorie îndelungată, constați că lumea e alta.”

Mi s-a părut că Marga seamănă izbitor cu Maga din Șotron (Julio Cortazar), ambele caracterizându-se prin absență, mai degrabă decât prin prezență, ambele sunt mai iubite și dorite după plecare.

Inevitabil romanul lui Dan Lungu m-a făcut să mă întorc la Șotronul lui Cortazar, unde cu siguranță poți afla motivele pt care Andi nu poate să o uite pe Marga:

„Dragostea mea, nu te iubesc pentru tine, nici pentru mine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu ești a mea, fiindcă te afli de partea cealaltă, acolo unde mă inviți să sar și eu nu pot face saltul.”

Romanele de dragoste ale secolului 21 sunt foarte complicate, sentimentul însuși a devenit mai complicat, a evoluat ca un virus pe care nu-l mai poți învinge cu orice medicament. De ce e atât de complicat totul oare? Pentru că pentru unii „a iubi nu înseamnă doar a alege o femeie și a te însura cu ea” (Sotron). Personajele care apar sau nu apar în astfel de romane nu ajung neapărat la o concluzie în ceea ce privește viața de cuplu, însă îmi este clar că ambele insistă pe faptul că iubirea nu există cu adevărat decât în „momentele în care suntem împreună cu acest altcineva” și că există tot timpul riscul ca la sfârșit să rămâi doar cu un album de fotorafii în care să încerci să te găsești când celălalt este mai mult o absență.