Mi se pare că Tim Lott a reinventat ceva în romanele sale sau a scos psihicul masculin la vedere. Danny Savage, protagonistul, îşi descoperă sinele emoţional (dacă chiar avem aşa ceva, sau poate acea parte). Poate el face asta? Tocmai el spunea că bărbaţii sunt literali iar femeile sunt simbolice. Atunci, credeţi că ajunge la vreo concluzie după ce îşi detaliază istoria iubirilor eşuate pe o tablă (flip-chart) doar cu scopul de a afla secretul insucceselor sale?
Încă de la început mi s-a părut oarecum ciudat să citesc chestii care până mai ieri mi se păreau de-a dreptul muiereşti, ei bine, în The love secrets of Don Juan sunt chestii muiereşti scrise de un bărbat tot pentru bărbaţi. Cu siguranţă psihicul masculin e problematic în felul lui, iar Danny încearcă să descopere ce anume în psihicul lui determină eşecul. Destul de provocator zic eu dar şi interesant în acelaşi timp iar încercările lui m-au pus oarecum pe gânduri, şi m-au făcut să mă gândesc serios dacă bărbaţii şi femeile sunt chiar atât de diferiţi în felul cum abordează relaţiile.
Danny e genul de bărbat care şi-a găsit o scuză pentru toate eşecurile, nu şi-a asumat în nici un fel responsabilitatea pentru o iubire care s-a stins pur şi simplu, pentru rutină, pentru imaturitate, pentru faptul că uneori pur şi simplu vroia să schimbe decorul, pentru faptul că s-a dat la fosta prietenă a celui mai bun prieten, pentru faptul că s-a dat la cea mai bună prietenă, etc. Just like us, right? Deci se poate întâmpla oricărui sex, fără prejudecăţi că doar noi suntem expuse şi determinate să călcăm strâmb.
Ceea ce face diferenţa între noi şi ei, e că noi intrăm într-o relaţie cu mult mai multe speranţe decât ei iar ceea ce avem în comun este că ne facem mai mereu o impresie greşită despre noi, ne gândim prea mult la cum am vrea să fim, la ceea ce am vrea să avem şi nu avem, fără să acceptăm ceea ce ne este servit. A..mai era ceva, toate cuvintele adunate fac zero. Anumite lucruri le aflăm, altele nu, unele lecţii le învăţăm, altele nu, şi fie că analizăm situaţia sau nu, nu prea e mare diferenţă. Aşteptările ar trebui înlocuite cu încredere şi doar atât. Cel puţin asta e părerea lui Danny.
Partea cea mai interesantă e naraţiunea în sine, nu e neapărat diferită de altele, dar pare un amestec de stiluri şi tehnici, Tim Lott e ba jurnalist, ba copywriter, multe afirmaţii seamănă foarte bine cu texte din reclame, alteori e un pseudo-psiholog din cărţile acelea cu sfaturi, deci o reţetă perfectă pentru o pastiche.
No comments:
Post a Comment