Iubire etc sau Trois, Julian Barnes

Poate e doar impresia mea, dar Julian Barnes mi se pare de-a dreptul genial în Iubire, etc. Sau Trois. Cu siguranţă, titlul tradus e mai mult comercial, pentru că orice e cu iubire şi sex vinde foarte bine. Trois mi se pare mai potrivit dintr-un singur motiv, cartea nu e atât despre iubire, cât despre celebrul triunghi, în care iubirea se dizolvă şi până la final nu mai ştim cine pe cine iubeşte, cine pe cine înşeală, cine pe cine minte, sau cine de cine profită. E bizar dar nu absolut nimic nu este ieşit din comun, nici măcar autoreferenţialitatea pronunţată insistent prin personoaje, care ne cer nouă părerea despre ce şi cum, personaje mândre care nu vor să fie note de subsol, ci prezenţe clare în roman, personaje care au puncte de vedere diferite despre orice subiect, despre orice ipostază şi despre orice nimic până la urmă. Acest melange a trois începe cam aşa, ca orice poveste:Stuart: E acum. E astăzi. Ne-am căsătorit luna trecută. O iubesc pe Gilian. Sunt fericit, da, sunt fericit.Giliian: M-am măritat. O parte din mine credea că n-am s-o fac niciodată, o parte a dezaprobat, iar alta s-a speriat puţin, ca să vă spun drept. Dar m-am îndrăgostit şi Stuart e un om bun şi mă iubeşte. Acum sunt măritată.Oliver: Fir-ar să fie! Sunt îndrăgostit de Gillian, acum mi-am dat seama. Sunt uimit, sunt siderat, sunt speriat de mine, sunt ca lovit de trăsnet. De asemenea, sunt speriat ca dracu. Ce-o să se întâmple acum?Cam despre asta e vorba. După zece ani, cei trei, Gillian măritată cu Olivier şi cu doi copiii, Stuart revenit din USA, divorţat, după o căsnicie reuşită cinci ani sau eşuată după cinci ani, depinde din ce punct de vedere priviţi lucrurile, şi un Olivier care nu are nici un rost in roman, şi în viaţă, un ratat.Ce se întâmplă după? Sigur că ne aşteptăm să se inverseze rolurile din nou, să regrete fiecare trecutul, sau ce a mai rămas din el, şi eu sunt printre cei care cred că amintirile le ţii un timp, după care le uiţi pur şi simplu. La fel şi cu cei trei. Niciunul nu pare să aibă vreun fel de regrete, Stuart simulează totuşi regrete şi dorinţe refulate. Nu este deloc aşa, el ştie că Gillian nu mai e aceeaşi de acum 12 ani, de aceea încearcă să se îndrăgostească de noua Gillian. Reuşeşte? O treime poate. Pentru că în roman totul se împarte la trei ca să nu se supere nimeni. Şi iubire se împarte la trei aici, nu la doi, cum ar fi normal. Toţi trei sunt de acord că normalul e un mare clişeu, şi că fiecare încercare a noastră de fi normali, nu e decât o tentativă de a resuscita clişeul, ceea ce e dezonorant, pentru că viaţa noastră se transformă în tentative de a resuscita clişeul.Aşa că povestea lor se împarte la trei, trei iubiri, trei puncte de vedere, trei finaluri posibile, până la urmă toată lumea se alege cu ceva, chiar dacă e un nimic, până la urmă şi nimicul e ceva, nu? Nimicul sunt de fapt sentimentele fără rost, fără direcţie, şi tocmai pentru că nu au direcţie, pot scăpa de sub control. Aşa se întâmplă în cazul lor pentru că cei trei se iubesc practic, nu teoretic. Teoretic, Olivier crede că lumea se împarte în oameni pentru care iubirea este totul, iar restul existenţei este un simplu etc, şi oameni care nu pun destul preţ pe iubire şi pentru care partea cea mai incitantă constă în etc.Stuart crede că în fapt, dacă vreţi să împărţiţi neapărat oamenii în funcţie de factorul iubire, avem vreo trei categorii, cei care au norocul sau nenorocul să iubească de mai multe ori, cei care au norocul sau nenorocul să iubească o dată, cei care nu iubesc deloc, dar au impresia că iubesc. Gillian are şi ea părerea ei, îţi oragnizezi căsnicia, îţi protejezi copiii, îţi administrezi iubirea, îţi trăieşti viaţa. Şi uneori, te opreşti şi te întrebi dacă toate astea sunt adevărate. Oare îţi trăieşti viaţa sau ea te trăieşte pe tine? Doar pentru că într-o zi nu-ţi mai asumi responsabilitatea pentru propriile sentimente, ele devin mai generale şi mai puţin individualizate.Deci trei variante. Nu e aşa cum am crezut că va fi, nu? Mai frumoasă, mai urâtă, mai lungă, mai scurtă, supraestimată, subestimată, dar nu e aşa cum am crezut. În plus, e diferită pentru persoane diferite, până când rămâne doar o justificare pentru faptul că-ţi place cineva.