Mandown: OF măi Shakespeare...

Romeo nu mai este eroul meu. Nevoia m-a împins să mă duc din nou la textul lui Shakespeare azi și sincer am rămas dezamăgită. De fiecare dată când trebuie să îl recitesc pe Shakespeare, devin isterică și mă revolt pentru că știu că o să mai descopăr ceva. Azi Romeo m-a dezamăgit foarte tare. Nu știu cum a vrut Shakespeare să-l vedem, dar mie mi se pare acum doar un adolescent copilăros care plânge și se plânge de câte ori are ocazia și mai ales oricui când ceva merge prost. Să nu mai povestim de inconstanța care-l caracterizează în totalitate. Undeva pe la începutul piesei e foarte îndrăgostit de Rosaline, apoi dintr-o dată, imediat ce o vede pe Julieta, își schimbă centrul de interes. Asta nu e totul. Toată piesa sta pe schimbul de identități ceea ce face ca tragedia care se întâmplă în final să pară nu mai mult decât un simplu detaliu.
Și Romeo e un veșnic nehotărât, un prostuț foarte patetic, să nu mai povestim de faptul că e un efeminat. Nu mă miră că Shakespeare e încă foarte actual. Se îndrăgostește totuși de Julieta, dar numai pentru că avea nevoie de o identitate, Romeo e veșnic cel fără identitate, și se hotărăște că iubirea e un mijloc perfect de a obține o nouă identitate. Se decide că e cazul să mai crească și Julieta e perfectă pentru scopul lui. Ea are tot ceea ce el nu are: putere, o individualitate, curaj, înțelepciune, maturitate, consistență, și mai este și rațională pe deasupra. Ah...femeile...

Dovezi sunt peste tot în text, trebuie doar să fii un pic cu ochii în patru când citești. În scena balconului când Julieta îi cere lui Romeo să-și schimbe numele, adică să renunțe la identitatea lui, de fapt îi cere indirect să treacă de la aparență (ăsta e Romeo de fapt!) la esență. Cerându-i acest lucru, Julieta își asumă intenționat și conștient rolul unui bărbat.

Ultima scenă e și mai patetică pentru bietul Romeo care nici măcar nu are curajul să se sinucidă ca un bărbat, folosind otravă, în timp ce Julieta îi folosește sabia...asta mi-a ajuns!

Julieta e o manifestare a raționalității aici, în timp ce Romeo e lipsit de consistență, nu-și asumă responsabilități, seamănă mai degrabă cu o figură feminină. Julieta își asumă foarte bine identitatea de femeie, deși contextul istoric ne spune că nu era o perioadă tocmai propice acestui lucru.

Încă îmi plac la nebunie textele în care femeia este percepută ca sursă de cunoaștere, prin ea bărbatul are ocazia să devină altceva decât ceea ce este.

Sunt foarte multe texte care spun enorm despre rolul femeii, și nu este vorba de rolul de mamă, casnică regină, soție etc., ci în sensul de sursă de cunoaștere. Concepția asta s-a transmis și mai târziu în ideea potrivit căreia iubitul ar trebui să se regăsească în iubită, mai mult sau mai puțin, și tot de aici pornește și ideea „masculinizării” femeii, din păcate ideea nu s-a concretizat foarte fericit, femeile renunțând la unele trăsături fără de care nu se poate, adoptând atitudini care mă uimesc și mă pun pe gânduri în egală măsură.