Verile petrecute în Moldova și faptul că acum stau și mă uit la nepoțica mea cum se joacă cu niște copii care locuiesc în aceleași case în care locuiau și tovarășii mei de joacă, mă fac să mă gândesc nu numai la prima vacanță departe de casă ci și la faptul că pe măsură ce am crescut am pierdut tot mai mult, la fel și cu orele de somn, de la 12 ore pe noapte ca și copil ajungi să te mulțumești și cu 6/7 acum.
Iunie 1990. Fără să-mi dau seama ajung în satul Români, de obicei plecarea din Cluj se făcea cu noaptea în cap, și până să-mi dau seama, eram deja acolo. În acea dimineață, nu numai că m-am trezit acolo, dar înainte să mă trezesc, părinții erau deja plecați. Până s-a dumirit și bunica că sunt un fapt împlinit pentru toată vara, eu mi-am și pregătit valiza la poartă. Lui buni nu-i venea să creadă, dar uite așa am ajuns să-mi exprim supărarea. Dar buni mă convinge că trebuie să strâng nuci pentru dulceață. Deci m-am pus pe treabă și în câteva ore Clujul devine o amintire și încep să-mi cercetez teritoriul: o cameră numai a mea, un lux de care nu beneficiam la Cluj, un dulap cu jucării vechi care nu-mi trezeau deloc pofta de joacă, o curte imensă în care erau nuci, meri și altele, niciun animal domestic, doar niște pisici pe care nu le reclama nimeni încă, și o vie de pe care am mâncat toți strugurii în septembrie, fără prea multe distracții pentru un copil de 5 ani, educat prin grădinițe.
....și nu știu alții cum sunt dar dacă stau să-mi amintesc, în câteva săptămâni mai apare și o soră în peisaj, care mă pierde în scurt timp prin porumb, adică cu toată încrederea cu care nu mai lași azi copiii pe mâinile unui alt copil, cu toate astea, ajung drept în porumb, dar salvată de un coteț în care zac ore în șir, fără să-mi dau seama.
...și nu mai știu cum apar în peisaj și o mătușă adolescentă cu prietena ei care se pare că vor sta toata vara pe acolo, și eu le puneam întrebări existențiale „Adica, ce vreți să faceți voi toata vara pe aici?” Așadar, o soră care mă pierde în porumb, o mătusă cu diverse preocupări de tânără în anii 90 și o prietenă despre care nu știu nimic...la 5 ani nici nu trebuie să știi mai mult de atât...dar trebuie să recunosc aveam perspective mari pentru prima vară departe de casă.
Și deși mi-ar plăcea să-mi amintesc fiecare detaliu al acelei prime vacanțe, e greu, și e amuzant că îmi amintesc numai de lucruri mai mult sau mai puțin comice.
....faptul că făceam în baie într-o covată în spatele curții și că baia era un eveniment deoarece puteam avea acces cu privirea în partea opusă, spre lacul care a secat de mult.
...faptul că funcționam pe post de ceas deșteptător pentru toată adunătura din casa bunicii..
...că nu aveam noțiunea timpului și că stăteam să ascult povești cu lilieci sub nuc în sat până mă colecta cineva și mă aducea acasă
...că atunci grădina mi se părea imensă și că aveam un văr (mă îndoiesc că eram veri pentru că nu ne-am mai întâlnit niciodată de atunci) cu care mă jucam „Aviatorul”. Ideea e că trebuia să te urci în toți copacii și cine se cățăra primul în mărul suprem din centru câștiga jocul.
...că singurele animale de companie erau niște pisici păduchioase de la care am luat păduchi pentru toată lumea..
...că ne jucam pe toată valea și eu nu mai știam ce să fac să vorbesc fără accent, că deja eram etichetată, drept aia care vorbește ciudat..
..că seara mâncam mămăligă cu pește și că bunica ascundea niște sticle ( aveam să aflu mai târziu că erau sticle de vin) în pământ, și eu credeam că îngroapă ceva misterios.
...că la amiază trebuia să dorm forțat și că muștele îmi anulau orice intenție de a face pe copilul educat de la grădi care simula mereu somnul de dupa-amiază..
....că îmi făceam păpuși din porumb, și că până la sfârșitul verii aveam o colecție de admirat
...că am făcut varicelă și că am crezut că mor de mâncărime, și că buni aproape mi-a legat mâinile să nu mă scarpin, deja îmi imaginam că o să rămân desfigurată pentru restul vieții..
..că într-o zi când mi se părea mie că se făcuse deja cam răcoare afară, a venit mașina, și în câteva ore m-am trezit la Cluj întrebându-mă dacă totul a fost real sau doar un vis așa cum mă întreb și acum când încerc să-mi amintesc.
De ce vreau să mă fac din nou copil aici? Pentru că e locul în care am învățat să fiu independentă, să-mi doresc lucruri și să mă lupt pentru ele, să-mi fac tot felul de prieteni, fără considerente de vârstă, să-mi fac propriile jucării, să-mi folosesc imaginația astfel încât să nu mă plictisesc cu o soră care citea veșnic în nuc, o mătușă pe care o admiram în secret pentru că se ruja pe ascuns, o bunică care era tot timpul prea ocupată să rezolve treburile unei gospodării pe care o vizita doar vara, că am supraviețuit glorios primei boli a copilăriei, că atunci mi s-a părut pentru prima dată ziua prea scurtă și vara prea frumoasă.
No comments:
Post a Comment