Când voi crește mare, vreau să mă fac copil (I)

Fragmente din viață care ne-au făcut oameni mari

Pe la mijlocul anilor '90 recompensa părinților mei pentru orice notă de 10 era o casetă, dar până să ajungi la 10 era de muncă nu glumă, și de fiecare dată când se întâmpla, aveam impresia că am urcat Everest-ul. Teodora, sora mea, alegea de obicei casetele pe care le ascultam ulterior pana la uzură. Caseta a fost totul înainte de a descoperi lectura, înainte de a descoperi bicicleta, înainte de a se deschide prima discotecă din cartier, înainte de simți primii fiori la trecerea unui băiat drăguț. La început era doar caseta, și pot să spun că era singurul motiv pentru care mi se părea că merită să te zbați. Nu-mi doream să devin nimic, nu-mi plăcea nimic în mod deosebit, știam doar ce nu-mi place în mod sigur. Casetele erau ca dragostea, singura modalitatea de a parcurge distanțe lungi, fară teamă că s-ar putea să nu te mai întorci de unde ai plecat. Mai târziu am înlocuit caseta cu alte modalități de a călători pe distanțe lungi.

Partea faină era că niciodată nu ascultam casetele singură, sora mea era sufletul care alegea muzica, și probabil era singurul lucru care-l făceam împreună, în afară de a ne scoate ochii cât mai des din cauze minore.

De ce scriu despre casetă? Pentru că vreau să scriu despre lucrurile care mi le-am dorit cel mai mult atunci și care ne-au făcut oameni mari. Acum, când privesc în urmă, mi se pare foarte curios să-mi doresc același lucru timp de 7 ani, să mă motiveze același lucru 2520 de zile din viața mea, să mă dau peste cap pentru un lucru care mai târziu a devenit atât de accesibil.

Nu e o noutate că un lucru, cu cât devine mai accesibil, cu atât e mai puțin râvnit, așa s-a întâmplat și cu caseta, odată ce a devenit accesibilă mi-am pierdut interesul pentru ea. Firește nu poți renunța la un lucru înainte să apară altceva nou, așa că nu am renunțat la casete până când nu mi-am găsit o nouă motivație.

Mi-am adus aminte de casete câțiva ani mai târziu, când am primit o casetă în perioada când deja ascultam MP3. Gesturile sunt interpretatbile, la fel ca și muzica, la fel ca și sentimentele, la fel ca și stările, la fel ca și labirinturile nostalgiei. Casetele au dispărut ca și iubirile care e termină înainte să înceapă.

To be continued