Am citit recent o carte destul de
controversată până la urmă-Intimacy/Hanif Kureishi- o carte
despre ceea ce se se întâmplă, cel puțin teoretic, în mintea unui bărbat care se
decide să-și părăsească cei doi copii + concubina.
Nu știu dacă e neapărat o temă
recurentă în literatură sau dacă i s-a acordat o oarecare importanță până la
acest roman-cert este că în mare ceea ce am citit eu până în prezent, evocă de
regulă perspectiva feminină, melodramatică, cel mai frecvent, asupra unei
despărțiri, fie ea de orice natură. E
aproape dovedit că dacă nu lași nimic în urmă, în trecut, e foarte greu să faci
loc noului. Mulți consideră că a merge înainte este oarecum o infidelitate în
sine-față de alții, față de trecut, față de vechiul tău sine.
În acest sens Kureishi crede că cel puțin
fiecare zi ar trebui să conțină astfel de infidelități deoarece ar fi un act ce
ar garanta o speranță de viitor – o declarație a faptului că lucrurile nu pot
fi numai diferite, ci și mult mai bune.
Evident ceea ce am spus mai sus mă face să mă gândesc inevitabil la cei
pe care i-am văzut oarecum depresivi în cea mai mare parte a timpului, firește
e lucrul pe care reușim să-l ascundem cel mai bine cred, mai ales atunci când
acceptăm această condiție a existenței ca pe ceva extrem de firesc- se întâmplă
atunci când insiști ca un lucru să nu se schimbe extrem de mult, sau când e
aproape imposibil să te desprinzi de ceva ce nu mai face de mult timp parte din
viața ta. Cam acestea sunt sentimentele pe care Kureishi reușește să le expună
destul de sincer- în fond, chiar dacă probabil nu e neapărat în trend cu
tendințele literare, pentru mine, a scrie înseamnă a reuși să fii sincer- se
întâmplă destul de rar- cred că este minunat atunci când reușești să înțelegi
sinceritatea cuiva.
So…is this all you get? Is this the
most there could be? –cred că m-am gândit foarte mult la aceste întrebări-nu
cred că romanul se vrea a fi neapărat introspecția
unui bărbat, ci și o cugetare asupra acestor întrebări. Adică, cât de mult vrem
de fapt de la o relație? În ce vrem să se transforme o relație? În ce nu vrem
să se transforme? De ce se ajungem inevitabil în acel punct în care fie rămâi
forțat de circumstanțe, context și comoditate, fie ieși-deoarece calitatea iubirii
nu poate fi neapărat măsurată cantitativ-în durată-
Suntem susceptibili iluziei-
aceasta e oarecum o certitudine- personal am trait din iluzii o mare parte din
viață-și nu mă îndoiesc că iluziile reprezintă niște credințe oarecum
înnăscute.
Una dintre ideile lui Kureishi
este că minciuna ne protejează până la urmă, că a minți este aproape un act de
bunătate, că o lume fără minciună este ceva imposibil, chiar și în condițiile
în care minciuna hrănește și mai intens sentimentul de singurătate. Este un paradox cu siguranță, o idee
controversată, ca și cartea în sine….so this is it-a book about the whole
business of people trying to live together.
No comments:
Post a Comment