Fără îndoială Potopul (Mabul/The Flood, 2011) este una dintre cele mai bune producții pe tema copiilor cu nevoi speciale, sub regia lui Guy Nattiv. Toată povestea se concentrează în jurul lui Yoni, un băiețel de 13 ani care este pe cale să devină bar mitzvah, a mamei acestuia, educatoare, și a tatălui care e și el departe de modelul tatălui ideal. De fapt avem o familie disfuncțională în care toți au mici secrete, Yoni care face teme pe bani și ia suplimente alimentare ca să crească mai repede, mama care este o femeie neîmplinită, și tatăl care ascunde familiei că nu mai are voie să zboare după ce a fost prins drogându-se. Așa stau lucurile până în ziua când primesc un telefon care-i anunță că trebuie să-și colecteze fiul autist din instituția în care l-au lăsat timp de 12 ani, punând familia în fața unei situații fără ieșire.
Mi-a plăcut enorm scenariul filmului pentru că este lipsit de clișee și pentru că se desfășoară pe două planuri: real și simbolic. În primul rând motivul Potopului din Biblie apare frecvent în încercarea lui Yoni de a învăța pasajele care trebuia să le recite la ceremonia prin care devenea un bar mitzvah, aceleași pasaje sunt singurele care îi trezesc interes fratelui autist, care în mod normal nu reacționează la nimic din exterior. Imaginea mării și a Potopului te trimit imediat cu gândul la călătorie, la faptul că pleci cu gândul că vei începe de la zero altundeva pentru că apa curăță totul, tot trecutul, toate regretele și toate păcatele. La fel ca în povestea cu Noe, metafora principală se învârte în jurul aceleiași teme: vina. Atât în povestea lui Noe, cât și în familia lui Yoni, toți sunt vinovați, de la mama care își înșeală soțul, soțul care fumează marijuana pe ascuns punându-și în mod constant job-ul în pericol, până la Yoni care deja face multe lucruri pe ascuns, încercând să pară cât mai independent, la care se adaugă și faptul că și-au abandonat copilul autist într-o instituție de boli mintale. Toți au cel puțin o vină care trebuie răscumpărată cumva. Venirea fratelui și a copilului autist este o ocazie pentru toți membri familiei de a a redeveni din nou o familie și de a se revanșa pentru greșelile făcute.
Ritmul filmului este destul de lent, dar jocul actoricesc este foarte bun și nu sugerează decât că orice lucru, inclusiv relația dintre cei doi frați, foarte proastă la început, se construiește cu foarte multă răbdare și mai ales toleranță.
E un film despre toleranță și despre felul cum ne raportăm la cei cu probleme speciale, într-o țară unde prejudecățile sunt la ele acasă.
No comments:
Post a Comment