Oxygen (Belgia, 2010)

Era aproape 1:00 dimineața când am ieșit de la film, dar toată lumea din sală se agita să voteze Oxygen/Adem (Hans Van Nuffel, Belgia, 2010), atitudine pe care nu am mai vazut-o la niciun film de la TIFF anul acesta. Mi s-a părut foarte fain că publicul s-a simțit dintr-o dată atât de legat de film, și că tăcerea și înghițitul în gol au fost singurele lucruri care s-au auzit în sală pe perioada vizionării.

Tom și fratele său Luca suferă de o boală genetică, fibroză chistică, care le distruge încet plămânii. Tom îl întâlnește pe Xavier într-una din vizitele de rutină din spital, și acesta îi reînnoiește pofta de viață. Romantismul intră în scenă atunci când Tom o întâlnește pe Eline, care e în carantină datorită unei infecții.

Este o poveste despre cum e să ai foarte puțin timp rămas, despre cum poți să trăiești fiind conștient de timpul rămas, despre cum poți să profiți la maxim de lucrurile pe care ți le oferă viața, fără să ratezi nimic și mai ales despre cum percepe moartea un tânăr de 17 ani.

Tom trebuie să facă o selecție? Poate, și nu alege tocmai ce i se potrivește, ci ceea ce l-ar face să pară „cool” în ochii celorlalți.

La început alege să trăiască ca și cum nu ar suferi de nicio boală, făcându-și toate poftele, și mai ales considerând că mai bine trăiește din plin timpul rămas decât să-l irosească prin spitale.

Ulterior Tom își pierde fratele, ceea ce-l determină să trăiască și mai răzvrătit decât o făcea înainte, trăind la limita legalității timp de 5 ani.

Tom și Xavier se  reîntâlnesc 5 ani mai târziu, la spital, așteptând aceiași plămâni de schimb. Tom are prioritate, pentru că era înscris de mult timp pe listă, Xavier, în schimb are prietenă și copil, deci o familie pentru care să lupte. Pentru Tom valorile sunt diferite. El este preocupat doar de faptul că i s-a terminat timpul, și că nu a profitat din plin de el. Eline, e undeva departe, pentru că a avut grijă să-i îndepărteze pe toți cei dragi de lângă el, tocmai ca să nu se confrunte cu situația de a fi compătimit de alții. Ajunge exact în aceeași situație în care era fratele său înainte să moară: respirând pe oxigen.

Tom renunță la plămâni în favoarea lui Xavier, care însă nu poate fi operat datorită temperaturii. Deși a optat tacit pentru moarte sigură, lui Tom i se oferă a doua șansă, pe care nu o refuză.

Oxygen e un film care te mișcă foarte tare sincer, până la a te întreba pe tine însuți dacă ceea ce ai făcut până în prezent mai are vreo valoare sau nu, dacă viața trebuie trăită așa cum o facem cu toții, sau dacă de fapt suntem conectați la un tub de oxigen invisibil, de care depindem în permanență, și care ne monitorizează fiecare gând, mișcare, decizie, emoție sau intenție.

Premii: Premiul Publicului TIFF 2011, Grand Prix of the Americas, Montreal Film Festival, Variety New Talent Award, Zurich Film Festival, Alice in the Cities Award, Rome Film Festival