Nonsens

Pare incredibil că atunci când ţara întreagă e în criză, şi eu să fiu în criză: de spaţiu, timp, porcină, vacanţe, joburi, şi mai nou de prieteni. Pentru că printre crizele astea nu mai e timp să conştientizez că-s în criză cu totul. Deocamdată, din cele şapte zile, şapte mă trezesc complet insuportabilă, cu gândul la a o şterge cât mai repede de aici. Sunt sigură că nu sunt singura care are astfel de intenţii, e de ajuns de citit blogul lui Badea, care e deja cel mai tare lider de opinie din ţară, şi nu m-aş mira să declanşeze şi alte reacţii, decât verbale.Oricum, cum spuneam sunt în criză totală, şi primul semn este că mă trezesc în fiecare dimineaţă cu un chef nebun de a enerva pe oricine se nimereşte în preajmă, de a asculta orice prostie, de a scrie orice tâmpenii.Criza de timp: nu mai fac diferenţa între ce e necesar şi ce nu e, deci, pierd mai multă vreme cu ce nu e necesar, şi ce nici măcar nu-mi face plăcere, o fac mai mult din inerţie, şi pentru că mă aflu într-o perioadă în care nimeni nu riscă să nu-i placă ceva. Aşa că, în loc să clocesc de lene, mă agit într-una, total normal pe meleaguri mioritice, doar că, total gratuit.Criza de bani: salarii întârziate cu nemiluita, plus se preconizează că din toamnă devin bugetară, iar cum ţara e aproape în faliment…nu mă văd bine.Criză de spaţiu: chestia cu sufocarea e pe bune! Nu mi-aş dori nimic mai mult decât o cameră suficient de mare, cu o bibliotecă suficient de încăpătoare pentru toate nimicurile şi valorile mele, un pat din care să nu mai cad în fiecare seară, cu un birou, puţin mai mic decât cel pe care îl am, ca să fiu mai puţin dezordonată, şi evident deja visez.Criză de joburi: asta e punct sensibil, care mă irită tot mai tare.Criză porcină: un nou pretext ca să nu ne mai gândim la criza care e pe bune!Criză de vacanţe: departe de mine gândul în luna mai că nu voi merge în vacanţă, se materializează tot mai mult gândul, prinde forme şi deja mă văd sclavul muncii până anul viitor cel puţin, când singurele vacanţe vor fi pt susţinerea celei de-a doua disertaţii, că se pare că eu termin în fiecare an câte ceva, până când o să termine ele cu mine.Criza de prieteni: există momente în viaţă când ai impresia că cei care te înconjoară, cu care îţi petreci o mare parte din timp, cu care te distrezi, cu care râzi pe la colţuri, cu care ieşi la filme, cu care te plimbi prin parc, cu care pleci în excursii, cu care bei cafele, cu care faci planuri, cu care te sfătuieşti…ei bine aceştia ţi-au fost poate prieteni, în altă viaţă parcă, cândva demult, când totul se învârtea în jurul lor, şi când orice părere era supusă votului, analizată până la măruntaie, ei bine prietenii de atunci nu mai sunt prietenii de acum, şi cei de acum nu vor mai fi probabil cei de mâine, cu una, două excepţii poate. Şi se mai întâmplă să te mai şi întâlneşti măcar întâmplător cu aceştia care ţi-au fost prieteni şi să constaţi că nu mai eşti la fel de amuzantă, la fel cum te ştiau, pur şi simplu la fel, dar ce ştiu ei prin câte ai trecut de când ne-am dat uitării reciproc? Foarte puţin probabil, şi cu atât mai puţin poţi să povesteşti la o cafea, cum să rezumi ani întregi într-o cafenea, vreo două ore, când atunci ai chef de căzut într-o melancolie de septembrie, cum să te gândeşti atunci dacă suntem fiinţe reciclabile sau nu, dacă ne-am schimbat sau nu, nu mai contează pentru prezent şi pentru anii care au trecut şi în care ne-am comportat ca şi cum nici nu am fi existat vreodată unii pentru ceilalţi.M-aş simţi mai liniştită dacă ar rămâne doar o criză, creată de Media, de limbaj, de mine, de iulie, ce nu aş da să fie doar o criză, nu un butoi cu pulbere gata să explodeze.