Te plimbi prin Cluj și nu ridici privirea decât la trecerea de pietoni, te duci la lucru și singurul lucru pe care ți-l dorești e să treacă cât mai repede, să nu se mai discute în pauze despre același lucru, disponibilizări, și parcă aștepți să se termine cât mai repede povestea asta.
Abia aștepți să intri la ore ca să mai uiți că pregătești elevii pentru a înfrunta aceleași probleme ca tine, și atunci, cum altfel să-i aduni pe elevi decât spunându-le că limbile străine sunt biletele lor spre alte destinații mai fericite.
Dar nu le spui că nu s-au născut în locul potrivit, nu le spui ce li se pregătește , nu le dai niciodată modele de eroi contemporani și autohtoni, nu le dorești să-și urmeze studiile pe aici, tot ceea îți dorești pentru ei este să profite de adolescență cât mai pot.
Câteodată ai tendința să le spui că trebuie să se lupte, dar oricum, modelele pe care le au, fotbaliști și alte figuri mondene, le demonstreză cu prisosință că nici măcar nu este necesar să te agiți prea mult, criteriile sunt stabilite, zarurile sunt aruncate pentru ei.
Uneori simți că tăcerea lor e ceva genetic la scară națională, orice ai zice, orice ai face, nimic nu e subiect de dezbatere, pentru că orice pare acceptat cu ușurință, atâta timp cât nu necesită argumentare.
În cancelarie începem să găsim vinovați, că nimeni nu zice și nu face nimic, ba chiar ne aducem și funia de acasă dacă e nevoie. Prea mult bun simț sau prea puțin bun simț față de noi înșine? Ambele...oricum ești obișnuit, datorită lipsei de raționament, să judeci lucrurile din două perspective, ca să eviți până la urmă orice fel de poziție care ar putea să te incrimineze sau să te denigreze în fața superiorilor.
Românul e făcut să nege sau să se consoleze..vorba versurilor geniale. Nu știi ce e mai rău, să negi sau să te consolezi, sau ambele, așa că orice atitudine ai lua tot la același rezultat va duce.
Optezi pentru negare și singurul avantaj este că reușești să treci peste cei care se lamentează constant, și poate te crezi și mai presus, crezând că tu ai reușit să depășești situația, cred că mai degrabă situația te-a depășit pe tine.
Optezi pentru consolare și singurul rezultat este că te plângi într-una, și deprimi lumea din jur. Deci mai bine negi, măcar nu inoportunezi pe nimeni.
Las că trece, că doar ai crescut cu greul oricum, ești resemnat din fașă, și ce poți să-ți mai dorești decât să fii un ticălos fără glorie.
Și tocmai pe când am intrat și noi în UE și dădeai o șansă României, tocmai atunci îți dai seama că ne-am ales doar cu dreptul de a emigra de bună voie, siliți de împrejurări, lăsând în urmă niște copii care probabil își pun aceleași speranțe în viitor pe care le aveai când erai ca ei, și cărora nu îndrăznești să le spui că nu s-au născut în locul potrivit.
Abia aștepți să intri la ore ca să mai uiți că pregătești elevii pentru a înfrunta aceleași probleme ca tine, și atunci, cum altfel să-i aduni pe elevi decât spunându-le că limbile străine sunt biletele lor spre alte destinații mai fericite.
Dar nu le spui că nu s-au născut în locul potrivit, nu le spui ce li se pregătește , nu le dai niciodată modele de eroi contemporani și autohtoni, nu le dorești să-și urmeze studiile pe aici, tot ceea îți dorești pentru ei este să profite de adolescență cât mai pot.
Câteodată ai tendința să le spui că trebuie să se lupte, dar oricum, modelele pe care le au, fotbaliști și alte figuri mondene, le demonstreză cu prisosință că nici măcar nu este necesar să te agiți prea mult, criteriile sunt stabilite, zarurile sunt aruncate pentru ei.
Uneori simți că tăcerea lor e ceva genetic la scară națională, orice ai zice, orice ai face, nimic nu e subiect de dezbatere, pentru că orice pare acceptat cu ușurință, atâta timp cât nu necesită argumentare.
În cancelarie începem să găsim vinovați, că nimeni nu zice și nu face nimic, ba chiar ne aducem și funia de acasă dacă e nevoie. Prea mult bun simț sau prea puțin bun simț față de noi înșine? Ambele...oricum ești obișnuit, datorită lipsei de raționament, să judeci lucrurile din două perspective, ca să eviți până la urmă orice fel de poziție care ar putea să te incrimineze sau să te denigreze în fața superiorilor.
Românul e făcut să nege sau să se consoleze..vorba versurilor geniale. Nu știi ce e mai rău, să negi sau să te consolezi, sau ambele, așa că orice atitudine ai lua tot la același rezultat va duce.
Optezi pentru negare și singurul avantaj este că reușești să treci peste cei care se lamentează constant, și poate te crezi și mai presus, crezând că tu ai reușit să depășești situația, cred că mai degrabă situația te-a depășit pe tine.
Optezi pentru consolare și singurul rezultat este că te plângi într-una, și deprimi lumea din jur. Deci mai bine negi, măcar nu inoportunezi pe nimeni.
Las că trece, că doar ai crescut cu greul oricum, ești resemnat din fașă, și ce poți să-ți mai dorești decât să fii un ticălos fără glorie.
Și tocmai pe când am intrat și noi în UE și dădeai o șansă României, tocmai atunci îți dai seama că ne-am ales doar cu dreptul de a emigra de bună voie, siliți de împrejurări, lăsând în urmă niște copii care probabil își pun aceleași speranțe în viitor pe care le aveai când erai ca ei, și cărora nu îndrăznești să le spui că nu s-au născut în locul potrivit.
