Vești din Paradis

Cu siguranță mulți dintre noi ne-am dori să ajungem măcar o dată în Hawaii darămite să mai avem și o mătușă binevoitoare. Ei bine exact asta i se întâmplă lui Bernard, eroul romanului Paradise News, David Lodge.

Totul părea enervant de monoton în viața lui Bernard și a familiei sale, monotonie întreruptă de aflarea veștii că mătușa din Hawaii e grav bolnavă, fapt ce aduce în ecuație și perspectiva unei posibile moșteniri. Așa că iată-l pe Bernard, profesor de teologie, frustrat și având o frică neexplicată de la început față de femei, pornind împreună cu tatăl său spre Hawaii.

Ce putea să-i aducă această călătorie? Imaginați-vă o vacanță din care vă întoarceți complete vindecați de orice boli și cu moralul ridicat la maxim.

Bernard întâlnește pe avion compatrioți, fiecare cu motive bine întemeiate: un profesor ce încearcă să demonstreze că mersul în vacanță înlocuiește religia, un cuplu în luna de miere, care deja încep să se certe etc.

Dar și Bernard are parte de câteva surprise pe parcursul șederii în Hawaii. Tatăl său are un accident imediat după sosire, ceea ce-l face pe Bernard să se plimbe de la un spital la altul, între mătușă și tată, dar îi lasă și timpul pentru a se implica într-o relație, și pentru a reface legătura dintre cei doi frați, tatăl și sora acestuia.

Din punct de vedere tematic, Paradise News continuă o temă începută în How far can you go? Analizând de fapt schimbările de doctrină și incertitudinile care au început să-i afecteze pe reprezentați ai bisericii Catolice din Anglia de după război și a anilor 60.

David Lodge pune problema foarte bine și cu siguranță nu este singurul care s-a confruntat cu astfel de dileme.

Bernard, fost preot, și-a pierdut aproape în totalitate credința și vocația pe care o avea pe la 16 ani, iar acum predă teologie la un colegiu. Una dintre predicile sale din roman, explică pe larg dilema în care s-a aflat nu doar el ci întreaga Creștinătate la sfârșitul secolului 20: problema existenței sau nu unei vieți dincolo de moarte. Bernard se confruntă cu această dilemă, și este probabil unul din motivele pentru care a renunțat la preoție, dar nu poate oferi o explicație relevantă pentru criza de credință în care se află majoritatea dintre noi. Ceea ce este interesant este faptul că romanul încercă totuși să exemplifice posibilitățile fiecăruia de a-și exprima o oarecare credință în ceva într-o eră postmodernă și sugerează că până la urmă “it's all up to you”. Titlul romanului este foarte inspirat, în sensul că ar purtea sugera existența unui Paradis, poate pământesc, poate ceresc. Cu siguranță, referința din titlu trimite la Hawaii, o locație considerată un paradis terestru, dar care s-a degradat în timp, datorită comerțului și a altor factori, la fel și credința într-un altfel de paradis.

Oricum ar fi ar fi, versurile lui Yeats sunt foarte sugestive în acest sens, „The best lack all conviction, while the worst Are full of passionate intensity”.

Tattoos of Memories

Din nou o carte despre copilărie...de data asta luată din peisajul autohton...Exuviile Simonei Popoescu. Aceasta este o carte despre copilărie și despre diferitele vârste care se întrepătrund fără să-ți dai seama exact când și cum.

Nu este vorba de o autobiografie scrisă cronologic, ci din nou, despre diferite momente și experiențe neînsemnate poate acum, dar care au contribuit considerabil la conturarea personajului matur. Este vorba de un copil universal, nu neapărat despre Simona Popescu, oricine se poate regăsi cel puțin într-unul dintre momentele descrise de Simona.

Nu mi se pare că Exuviile reprezinta o recuperare a trecutului, ci mai degrabaă o justifcare a Simonei din prezent. Simonele existau separat înainte de Exuvii, fiecare moment, marcat orarecum cronologic în viața noastră, este luat separat și fără să i se acorde prea mare importanță mai târziu, ca și cum am ne-am fi născut direct maturi și cu capul pe umeri. Simonele se compun în acest roman, așa cum o dovedește și comparația făcută cu păpușa matrioskă, o păpușă care se compune din mai multe păpuși, mai mici, mai mari, care pot exista atât independent cât și împreună. În acest roman, păpușile coexistă și dferența de vârstă dintre ele nu mai contează.

Cel mai mult mi-a plăcut răscolirea prin diverese lucrușoare, care au existat, fără îndoială, în viața oricărei fetițe la un moment dat: caiete, oracole, diverse chestii neînsemnate dar asociate neapărat cu o groază de amintiri, pentru că până la urmă amintirile dau valoare obiectelor care ne înconjoară.

Până la urmă fiecare este o bibliotecă vie, după numele evenimentului organizat de un ONG zilele trecute in Cluj, în care puteai să stai de vorbă cu co carte vie, adică cu o persoană, pe care o alegeai dintr-un catalog, exact așa cum îți alegi o carte de pe raft. Nu m-a tentat sincer pentru că momentan nu mai sunt în căutare de noi amici, după cum spunea și Simona Popoescu, există o perioadă în viață în care nevoia de avea un “cel mai bun prieten” este acută și lipsa unui cel mai bun prieten este considerată un handicap serios.

Așa că sincer au fost momente în care am vrut să las Exuviile și să mă reîntorc la lecturi care au mai puțină legătură cu mine, cu relatări care mă fac, mai mult sau mai puțin, să deschid sertarele memoriei și să mă holb în neștire la amintiri și la obiecte, fără să mă mai mir de ce mai păstrez cartelele de metrou, cardurile din SUA, my social security number și de ce nu permisul de la biblioteca din Orleans.

Fiecare cu povestea ei de fost copil, ex-adolescent, tânăr actual sau doar eu, toate rămân în memorie și în simțuri.