Soul Kitchen-film câștigător al Premiului Special al Juriului al Festivalului de la Venetia 2009 deschide TIFF 2010- produs în Germania, regizat de Faith Akin.
Filmul care a deschis TIFF-ul anul acesta a fost o comedie la care am râs cel puțin la fel de copios precum la Amintirile din Epoca de Aur și care m-a ținut trează până după 1 noaptea în Piața Unirii din Cluj.
Fiind primul film de Faith Akin pe care-l văd, nu pot să-l compar cu nimic anterior, dar este interesant rezultatul: un film făcut de un regizot turc, în Germania, despre un neamț de origine greacă.
Fiind primul film de Faith Akin pe care-l văd, nu pot să-l compar cu nimic anterior, dar este interesant rezultatul: un film făcut de un regizot turc, în Germania, despre un neamț de origine greacă.
Nu degeaba precizez nuanțele culturale, ele au un rol important în film, și cred că mare parte din succesul celor mai recente producții cinematografice este datorat acestor elemente de multiculturalism și de felul cum sunt surprinse acestea în mentalul colectiv.
Multiculturalismul este ceea ce dă acum culoare locală filmelor, având în vedere că societate occidentală este confruntată în mod permanent, nu cu invazii străine, ci cu valuri de imigranți din estul Europei și nu numai.
Soul Kitchen păstrează câteva elemente specifice culturii grecești aduse de protagonistul filmului, Zinos, și de fratele acestuia, care manevează aproape obsesiv și inconștient șiragul de mărgele, cu scopul de a se de-stresa, sau de a pierde vremea pur și simplu.
Mi-a plăcut ideea de conținut, deși simplist, și anume aceea de a pune suflet în orice chestie, oricât de nesemnificativă. Pare destul de naiv, dar felul în care Faith Akin o pune în practică e cu totul neobișnuit: încearcă doar să te imaginezi în postura unui imigrant (deși filmul nu insistă foarte tare pe statutul de imigrant, foarte subtil) grec în Germania, că ai o bodegă pe un teren relativ râvnit de mogulii imobiliarelor de acolo, că ai o logodnică care pleacă în China să facă reportaje, că fratele tău e prizonier, iar tu îl angajezi benevol, că nu ai nici măcar bani de plătit taxele, că bucătarul șef vrea hrănească populația cu chestii din ce în ce mai sofisticate, că ai hernie de disc, și că nu-ți permiți o asigurare medicală, deși deții un teren și o bodegă....doar că bodega e cu suflet și nu are nicio valoare dacă nu condusă tot de cineva cu suflet. Toate acestea într-un singur film, destul de încărcat la nivel de acțiune și suspans.
Mi-a plăcut ideea de conținut, deși simplist, și anume aceea de a pune suflet în orice chestie, oricât de nesemnificativă. Pare destul de naiv, dar felul în care Faith Akin o pune în practică e cu totul neobișnuit: încearcă doar să te imaginezi în postura unui imigrant (deși filmul nu insistă foarte tare pe statutul de imigrant, foarte subtil) grec în Germania, că ai o bodegă pe un teren relativ râvnit de mogulii imobiliarelor de acolo, că ai o logodnică care pleacă în China să facă reportaje, că fratele tău e prizonier, iar tu îl angajezi benevol, că nu ai nici măcar bani de plătit taxele, că bucătarul șef vrea hrănească populația cu chestii din ce în ce mai sofisticate, că ai hernie de disc, și că nu-ți permiți o asigurare medicală, deși deții un teren și o bodegă....doar că bodega e cu suflet și nu are nicio valoare dacă nu condusă tot de cineva cu suflet. Toate acestea într-un singur film, destul de încărcat la nivel de acțiune și suspans.
