Peter, un scriitor din New York, se dezvăluie mărturisind că a fost „cununat cu dezastrul”. Dacă prin mariaj înțelege dezastru, sau dacă prin dezastru subînțelege mariaj, asta este doar o subtilitate a autorului, descrierea dezastrului este în schimb de un realism mustrător, un realism în care ne regăsim cu ușurință, un realism dintr-un roman care poate fi oricând povestea oricui, și care nu se sfârșește odată cu cele 500 de pagini.
When it's time then it's time...se știe că o bună parte dintre noi facem eforturi zadarnice sau nu de a trăi cu cineva alături, doar de dragul de a răspunde nevoii impetuoase de a nu sfârși fără a contribui la popularea planetei. Când Peter se vede în fața unui astfel de situații, nu dă înapoi, însă decide că planetei i-ar fi mai bine fără un exemplar ca Maureen, și ca o compensație, se însoară totuși cu ea, în ciuda avortului inventat.
Peter Tarnopol, autorul propriului dezastru, este victima propriului narcisism, și nu a femeii care-i întinde capcane peste capcane doar ca să o ia de nevastă. Peter, un autor și profesor, destul de deștept ca să identifice astfel de capcane, pare și el surprins de inocența sa și de faptul că o acceptă cu atât de multă ușurință pe Maureen în viața sa. Ea este bolnavă psihic, lucru care nu trebuia să fie diagnosticat de Peter înainte să ia o astfel de decizie, lucru pe care îl știa și-l accepta.
Și atunci devine Maureen doar o sursă de inspirație? Un simbol a ceea ce poate deveni viața de cuplu? Oare vrea Peter să vadă unde îl va duce viața de cuplu? La nebunie ori la dezastru? O face doar de dragul artei și al expunerii, sau vrea să vadă dacă poate rămâne el însuși în urma căsniciei?
Mă îndoiesc că cel mai lucid dintre bărbați ar face conștient ceea ce face Peter. Și atunci de ce totuși conviețuiește cu dânsa trei ani până când ajung în fața unui divorț penibil care îl aduce aproape la sapă de lemn. Ce face el în tot acest timp? Scrie romane, povestiri, predă. Ce face Maureen? Nimic. Cam mare discrepanța între cei doi, cam ciudat contextul în care cineva ca Peter se coboară atât de jos, și totul pentru ce?
Între cei doi doi nu a fost vorba niciodată de dragoste, îndrăgostirea este ceva despre care Peter doar povestește, nu o trăiește, este ceva ce rămâne doar verbalizat, și nu trăit, simțit, este ceva despre care poate să scrie. În fond, căsnicia, îndrăgostirea și tot soiul de sentimente, pe care le descrie autopsic, sunt produse rezultate mai ales în urma relației cu Maureen. Fără ea, el nu ar fi putut scrie despre psihoza căsătoriei, despre ce înseamnă să fii bărbat la un moment dat, pentru că bărbatul își descrie masculinitatea prin prisma relației cu Maureen. Este aproape necesar ca atât bărbații cât și femeile să se afle în relații, doar ca o atestare a masculinității, respectiv a feminității? De ce nu putem să trăim doar prin ceea ce suntem, doar prin noi înșine? Câteodată trebuie să treci prin iad ca să realizezi cât de importantă este o doză de narcisism?
Deci care e terapia de urmat pentru ca Peter să scape de obsesiile sale? Tot scrisul. Se pare că este singurul lucru care, deși sacrificat uneori, îi asigură un echilibru și o stabilitate psihică zdruncinată aproape complet în urma căsniciei.
Advice...dacă aveți dubii în privința relației pe care o aveți (pentru că inevitabil toată lumea este implicată într-o relație la un moment dat)...do not read the book! it might be too true to be real!
