VÂND KILOMETRI

„Cumparatorul a primit asa: povestea acelor kilometri, fotografiile facute pe acea bucata de drum, o piatra

culeasa de acolo si numele ii va fi pe un abtibild care ma va insoti pe parbriz pe toata durata calatoriei. La momentul tranzactiei mai primeste o “chitanta” sub forma unui cartonas colorat si un abtibild pe care scrie “am kilometri”. Toata treaba asta la pretul de 50eur/parcela. S-au dus ca painea calda toate cele 42 de parcele, care pana la urma au devenit 43, datorita unui prieten intarziat pe care n-am putut sa-l refuz. Astfel, 43 de oameni imi sunt alaturi pe drumul asta, pana acasa. Si inca nu-mi vine sa cred. Cred insa cu toata taria ca sunt un om norocos.”

În 2009 Mihai Barbu pleacă singur timp de patru luni spre Mongolia, cu motocicleta lui, Doyle. Cu toate că își planifică călătoria cu două luni înainte, totuși, realizează că mai are nevoie de 2000 de euro, bani care l-ar fi ajutat să parcurgă cei 26.000 de km.

Mihai își împarte drumul în bucăți a câte 500 de km, și începe să vândă pt 50 de euro bucăți care conțineau povestea celor 500 de km parcurși precum și fotografii realizate tot pe bucata respectivă. Cumpărătorii mai aveau dreptul să-și scrie numele pe un abțibild și să-l lipască pe Doyle. Mihai mai oferea și câte o pietricică de pe fiecare bucată de drum parcursă. Mihai vinde în timp record kilometri și începe să scrie scrisorile către cei 43 de cumpărători.

„Am plecat. De data asta chiar sunt pe drum. Desi inca nu reusesc sa constientizez ce ma asteapta inainte. Conform planului astazi as avea de mers vreo cinci sute si ceva de kilometri, pana la Vatra Dornei, acasa la Andrei. Care Andrei, impreuna cu Oana ma vor insoti pana acolo, cu masina.

Ies din Bucuresti. Soarele abia a rasarit in fata mea, si e racoare. Imi lumineaza parbrizul, prin care vad conturul celor 43 de nume care calatoresc alaturi de mine. Si zambesc in casca, de nebun. Gandurile mele sunt o invalmaseala de zile mari. E bucurie, putina panica plus inca ceva chestii pe care nu le pot defini. Cert e ca rotile motocicletului se invart unse, pare ca nimic nu le poate opri. Pot sa merg asa la infinit. Am de mers doar patru luni si douazeci si ceva de mii de kilometri? Haha, ce gluma. Calc-o Mihai, da’ calc-o tandru si nu fi erou, ca nu-i de tine. De-asta mi-am si mazgalit undeva pe maneca mainii stangi un “slow down”, ca sa-mi aduca gandurile pe pamant in caz ca incep sa ma fure curbele pe drum.” (Vând kilometri, Mihai Barbu, 2010)

Este vorba de un curaj nebun...sau de o doză de nebunie? Sau e vorba doar un om pasionat de ceea ce face? Statistic vorbind, câți dintre noi facem din pasiune ceea ce facem? Sau câți dintre noi facem și altceva decât job-ul de la 8 la 5? Povestea lui Mihai m-a impresionat, nu pentru că sunt fan motoare, ci pentru că mi-a demonstrat că libertatea este altceva decât independență financiară!

Libertatea înseamnă curajul de a alege la un moment dat independent de ceea ce vor cei din jur.

Cum să uiți o femeie (Dan Lungu, 2009)

De ce pare atât de greu să uiți o femeie care dispare așa cum a venit: pe neașteptate?

De ce absența îl face pe om să conștientizeze la un alt nivel pierderea unei persoane?

Romanul lui Dan Lungu este o încercare de a merge mai departe singur, este vorba de resemnarea pe care Andi încearcă să o găsească cu orice preț după ce, într-o zi, vine de la muncă și găsește apartamentul gol.

Ce se întâmplă mai încolo este doar încercarea lui Andi de a depăși situația. La început pare totul foarte simplu, dar abia după plecarea Margăi constată următoarele:

„Din când în când, trăgeam din țigară. Fereastra era inchisă, dar nu găseam puterea să mă ridic. Aveam o mulțime de cunoștințe, dar prieteni din ce în ce mai puțini. Relația cu o femeie te izolează pe nesimțite. Lumea cuplului, egoistă, suficientă sieși, te inchide ca într-un ou. Pasiunea, micile bucurii și obiceiurile construite în doi constituie hrana preferată. Când oul se sparge, privești în jur și clipești des din ochi. Ca și când ai fi fost într-o călătorie îndelungată, constați că lumea e alta.”

Mi s-a părut că Marga seamănă izbitor cu Maga din Șotron (Julio Cortazar), ambele caracterizându-se prin absență, mai degrabă decât prin prezență, ambele sunt mai iubite și dorite după plecare.

Inevitabil romanul lui Dan Lungu m-a făcut să mă întorc la Șotronul lui Cortazar, unde cu siguranță poți afla motivele pt care Andi nu poate să o uite pe Marga:

„Dragostea mea, nu te iubesc pentru tine, nici pentru mine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu ești a mea, fiindcă te afli de partea cealaltă, acolo unde mă inviți să sar și eu nu pot face saltul.”

Romanele de dragoste ale secolului 21 sunt foarte complicate, sentimentul însuși a devenit mai complicat, a evoluat ca un virus pe care nu-l mai poți învinge cu orice medicament. De ce e atât de complicat totul oare? Pentru că pentru unii „a iubi nu înseamnă doar a alege o femeie și a te însura cu ea” (Sotron). Personajele care apar sau nu apar în astfel de romane nu ajung neapărat la o concluzie în ceea ce privește viața de cuplu, însă îmi este clar că ambele insistă pe faptul că iubirea nu există cu adevărat decât în „momentele în care suntem împreună cu acest altcineva” și că există tot timpul riscul ca la sfârșit să rămâi doar cu un album de fotorafii în care să încerci să te găsești când celălalt este mai mult o absență.