Acum vreo doi ani mă întorceam dintr-o călătorie care devenise deja rutină, veneam înapoi cu regretele de rigoare, dar, obișnuită fiind să o iau de la capăt aproape inconștient s-au dus naibii și regretele și regăsirea din Cape Cod, și m-am trezit într-un tren venind din București spre Cluj, citind cartea lui Liz Gilbert. Cât m-a afectat la momentul respectiv, nu prea îmi aduc aminte, probabil că am și scris ceva pe fostul meu blog, dar cert este că în tot timpul acesta ceva din mine a rămas acolo, și numai rutina zilnică mă împiedică să mă gândesc la destinații cel puțin la fel de pitorești ca acelea. Am cochetat și cu ideea de turist de doi ani încoace și mi-am făcut poftele prin Paris, Londra, Barcelona și altele...dar nimic nu se compară cu ideea de a fi plecat ca să faci altceva, nu neapărat să vizitezi, să încerci să descoperi alte lucruri, și nu neapărat pe sine, să descoperi locul nu prin ochiul turistului, și nici al localnicului...ceva între cele două.
Așa mă gândeam eu citind cartea lui Liz, și așa mă gândeam și în seara asta, când m-am întors din Polus după vizionarea filmului. Este foarte comod să vizionezi un adevăr despre tine proiectat în altcineva și să privești cu cea mai mare seninătate cum și universul tău este de fapt în ruine, dar totuși, continuăm să fim nefericiți împreună decât fericiți separat. Este un paradox, este un adevăr cu care m-am întâlnit de prea multe ori, și de cele mai multe ori în ultimele luni. Scuza care scuză mijloacele este că de obicei un cuplu are prea multe de împărțit, astfel încât cei doi ajung să se reflecte în niște dulapuri pline ochi cu haine, sau în lucruri aparent fără altă menire, decât să-ți facă viața mai ușoară.
Ei bine cam așa stau lucrurile și în filmul care o are ca protagonistă pe Julia Roberts. Fie că e Italia, fie că e India, fie că e Bali, ideea e locul face diferența, nu e același lucru să meditezi din balconul unui bloc din manaștur, sau dintr-o casă în stil Bali, sau chiar într-o Romă mereu nostalgică. Nu este același lucru, deci nu se pot compara deciziile pe care le poți lua într-un asfel de loc și deciziile pe care le iei în pripă în apartamentul ticsit de lucruri, decizii pe care le iei în grabă, în dezordine. Deciziile second, deciziile neutre, care nu te fac mai fericit, dar nici mai nefericit, deciziile pe care le regretăm timid sunt cele care ne fac viața nici mai bună, nici mai rea, nici mai interesantă, nici mai pasională.
Problema e nu toți putem da sign out pentru un an și log back in un an mai târziu, cât de mult am putea regreta acest lucru, sau cât de puțin...there is just one way to find out...
